Moneda Euro

by | Jan 12, 2023 | 0 comments

Uniunea Monetară

Intrarea In Legalitate

Integrarea europeană are la baza solidaritatea, aceasta avand o importantă deosebită in viziunea lui Marchal. Se identifică 3 procese de integrare, si anume: “integrare economică, integrare socială si integrare politică”. In evoluţia visului european, sfera economică este principalul factor de coeziune, iar uniunea vamală a fost un prim pas important. A urmat efortul realizarii pieţei comune care constă in “liberalizarea: mărfurilor, a capitalurilor, a serviciilor si a persoanelor”. Integrarea economică europeană a evoluat de la Piaţa Interna spre uniunea economică si monetară, moneda unică reprezentand varful ideii de Europa Unită, o Europă puternică. Acest fapt este, probabil, cel mai puternic sentiment al “eliminării graniţelor”, al trecerii peste conceptul de naţiune ce detine un teritoriu restrans. Actul Unic European, semnat în februarie 1986, va avea un impact puternic în sensul că, pe langa deciziile importante si discutiile în legatura cu uniunea monetară, va adopta principiul subsidiaritaţii si va delimita nivelurile: “comunitar, national, regional/local”.

Un moment istoric pentru lumea monetară a fost Conferinta Monetară si Financiară de la Bretton Woods, din iulie 1944, aceasta fiind promotorul Fondului Monetar International. FMI are rolul de monitorizare a sistemelor monetare naţionale în contextul internaţional, de “sprijin si intervenţie in situaţii dificile”.

Prevederi de la Bretton Woods (Bretton Woods este o localitate americană): un sistem de schimburi fixe, dar ajustabile; fiecare ţara stabilea valoarea externa a monedei sale in aur, sau in funcţie de dolar, el insuşi fiind stabilit în raport cu aurul (35 dolari uncia de aur); marjele de fluctuaţie a monedelor in raport cu dolarul sunt de +/-1%; puteau avea loc realinieri pentru a evita devalorizarile competitive, in caz de “dezechilibru fundamental” al balanţei de plăţi.

Tratatul de la Roma (25 martie 1957) nu s-a referit la crearea zonei unice monetare, insă a stabilit traiectorii pentru politicile economice ale membrilor.

Conferinta de la Haga (au participat şefi de state şi de guverne) din decembrie 1969, a utilizat pentru prima data termenul: “Uniune Economică si Monetară”. In urma hotarârilor de la aceasta conferinta, s-a decis punerea în aplicare a unui plan de 10 ani care urmarea infăptuirea uniunii economice si monetare. Planul Werner a fost făcut public în 1970 avand ca scop o bancă centrala şi o monedă comună. Acest plan a avut o soartă mai putin fericită, deoarece preşedintele Statelor Unite ale Americii, Nixon, a preferat sa-şi protejeze dolarul american şi rezervele de aur. Astfel, Acordul Bretton Woods şi Planul Werner au fost inlaturate şi a fost nevoie de o căutare rapidă de soluţii pentru stabilitatea monedelor europene.

S-a creat “şarpele monetar european” in 1972, în urma căruia marja de fluctuaţie între monedele europene se dorea sa se limiteze la +/- 2,25%, acelaşi procent fiind valabil şi în cazul monedelor europene faţa de dolarul american.

Fondul Monetar de Cooperare Monetară a fost creeat în iunie 1973, apărând şi European Currency Unit ( unitatea monetară europeană). ECU a fost raportat la aur, mai precis la valoarea de 0,888 grame. Ca urmare a evenimentelor, au fost stabilite elemente de baza necesare desavârşirii uniunii monetare: “cursuri valutare fixe, embrionul unei bănci centrale comunitare si o unitate monetară de cont comună”

O etapă foarte importantă a fost apariţia Sistemului Monetar European cu rol de stabilitate monetară în Europa. Reuniunea de la Paris, din martie 1979, a dat avântul acestui sistem şi s-a dovedit a fi un succes de proporţii pe plan internaţional. Prin Sistemul Monetar European se doreau cursuri de schimb fixe, o distribuire a sarcinilor pentru membri, crearea de rezerve valutare, sprijin financiar reciproc prin credite acordate în vederea optimizării balanţelor de plaţi şi pentru nevoi esenţiale. Alături de ECU, s-a prezentat si apoi aplicat “Mecanismul Cursurilor de Schimb” (ERM- Exchange Rate Mechanism) care fixează limite de 15% (in urma unei crize) in ambele direcţii pentru fluctuaţiile cursului fixat. ECU consta intr-un coş de monede naţionale ale participanţilor, fiecare monedă având o pondere ce se putea modifica in timp.

Actul Unic European, semnat în 1987, a intărit piaţa internă prin reglementări în legislaţie, în fiscalitate şi în cadrul instituţiilor. “Single European Act” şi Tratatul Uniunii Europene (1992) aveau sa vină unul în prelungirea celuilalt, instituind mai târziu Uniunea Monetară, respectiv moneda comună.”

Jacques Delors, preşedinte al Comisiei Europene, reînvie ideea Uniunii Economice si Monetare. Planul Delors a fost adoptat în iunie 1989, iar în luna iulie 1990 a fost anunţat primul stadiu din cele trei ale integrarii monetare.

Ritmul creşterii economice şi evoluţia ratei şomajului în perioada 1960-1990 (CE12)-%:

Ritmul creşterii economice şi evoluţia ratei şomajului în perioada 1960-1990

Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare la 7 februarie 1992, Comunitatea Europeană se va numi Uniunea Europeană. În cadrul Tratatului, s-a decis programul uniunii monetare în trei etape.

Prima etapă (1 iulie 1990- 31 decembrie 1993) se referă la libertatea totală a circulaţiei de capital şi definirea traiectoriilor pentru politica monetară.

Cea de-a doua (1 ianuarie 1994- 31 decembrie 1998) in care s-a creat Institutul Monetar European, acesta ducand la nasterea Bancii Centrale Europene la 1 iulie 1998.

Ultima etapa isi are inceputul la 1 ianuarie 1999 si s-au fixat cursurile asupra noii monede europene, EURO.

Procesul De Integrare Monetara Ruropeana Post Maastricht:

3 iunie 1992

Danezii voteaza impotriva Tratatului de la Maastricht. Autoritatile de la Bruxelles primesc cu consternare acest refuz de ratificare a tratatului.

21 septembrie 1992

Franta se pronunta in favoarea Tratatului de la Maastricht. Insa diferenta dintre numarul de voturi pro si contra este infima, aruncand astfel o umbra de indoiala asupra uniunii politice si monetare.

12 ianuarie 1994

Crearea Institutului Monetar European. Are loc prima intrunire a Institutului Monetar European, precursorul actualei Banci Centrale Europene

1 ianuarie 1995

Uniunea Europeana se extinde. Trei noi memri – Austria, Finlanda si Suedia – adera la Uniunea Europeana

Decembrie 1995

Euro devine noua denumire oficiala a monedei unice. Uniunea Europeana sustine euro ca denumire oficiala a monedei unice. Liderii UE se pregatesc pentru o campanie intensa, extinsa pe durata a trei ani de zile, al carei scop este obtinerea sprijinului de masa pentru moneda unica europeana.

1 iunie 1998

Constituirea Bancii Centrale Europene, cu precizarea ca politica de curs a BCE este inca incerta, iar analistii prevad instabilitatea monedei unice europene.

5 ianuarie 1999

Lansarea EURO. Euro atinge 1,19 dolari in prima zi de tranzactionare, datorita entuziasmului cu care dealerii primesc noua moneda.

3 decembrie 1999

Cutremur cauzat de prabusirea paritatii EURO/DOLAR. Pentru prima data de la lansarea sa, moneda unica europeana scade sub valoarea de 1 dolar.

25 Septembrie 2000

Cutremur cauzat de prabusirea paritatii EURO/DOLAR. Pentru prima data de la lansarea sa, moneda unica europeana scade sub valoarea de 1 dolar.

25 septembrie 2000

Tarile membre G7 sustin in continuare euro. Bancile centrale ale SUA si Japoniei se alatura Bancii Centrale Europene in incercarea de a sprijini moneda unica europeana aflata in suferinta.

29 septembrie 2000

Danemarca refuza moneda unica. Danezii se pronunta categoric impotriva monedei unice europene intr-un referendum care avea sa constituie a doua lovitura grea pentru Uniunea Monetara Europeana.

1 ianuarie 2001

Grecia adera la zona euro.grecii nu regreta prea mult iesirea din circulatie a drahmei.

1 ianuarie 2002

Introducerea in circulatie a monedelor si bancnotelor euro. Incepand de la aceasta data, valutele “IN” au inceput sa fie retrase din circulatie si in locul lor au fost introduse monedele si bancnotele euro. Aceasta reprezinta ultimul stadiu al Uniunii Monetare Europene: conversia finala catre euro ca moneda unica a tarilor participante la UME si anume: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxembrug, Olanda, Portugalia, Spania si Grecia.

Tratatul puncteaza mai multe criterii de convergenta necesare accesului in zona euro. Mecanismul Ratelor de Schimb a fost un punct de reper pentru statele care se indreptau spre uniunea monetara, astfel ca monedele acestor membri (in numar de zece) au participar la ERM (Exchange Rate Mechanism) aflandu-se foarte aproape de “etalonul” central stabilit. Raportul Institutului Monetar European din mai 1998, a dus la decizia Consiliului European, conform careia 11 state au indeplinit criteriile de convergenta ( Austria, Irlanda, Olanda, Finlanda, Belgia, Luxemburg, Spania, Portugalia, Germania, Italia si Franta).

Consiliul European dezbatea la Madrid, in decembrie 1995, modalitatile efective de introducere a monedelor si bancnotelor euro. Tot Consiliul European, in iunie 1997, la Amsterdam, stabileste designul monedei si doreste ca Regulamentul sa fie adoptat de Consiliul European al Ministrilor de Finante (ECOFIN). Consiliul Guvernatorilor Bancii Centrale Europene au aprobat un “Grup de lucru pentru Tiparirea si Emiterea Bancnotelor (GLTEB)”, acesta fiind format din casierii sefi si directorii acestora.

In decembrie 1995, Consiliul European a prezentat trei faze pentru introducerea monedei unice:
“Faza A (mai- 31 decembrie 1998): lansarea Uniunii Economice si Monetare si nominalizarea primului grup de tari; infiintarea Bancii Central Europene; luarea deciziilor privind modul de elaborare a politicilor monetare; precizarea datei inceperii emisiunii euro; pregatirea institutiilor implicate”.

Faza B (1 ianuarie 1999- 31 decembrie 2001) Uniunea Monetara isi incepe oficial activitatea incepand cu 1 ianuarie 1999, monedele nationale ale membrilor participanti vor avea parte de rate de schimb fixe fata de euro; apare Sistemul European al Bancilor Centrale; in tranzactiile scripturale, euro va fi o moneda oficiala, iar persoanele fizice si juridice se vor bucura de regula “nici o obligatie, nici o restrictie”.

Faza C (1 ianuarie – 1 iulie 2002) “scoaterea din circulatie a monedelor nationale” pe o perioada de maxim 6 luni, urmand ca de la jumatatea anului 2002, euro sa devina moneda unica europeana.

In 1996 , Exchange Rate Mechanism este acceptat intr-o forma finala, iar in acest an si in cei ce vor urma, se va dezbate pe problema Pactului de Stabilitate si Crestere care va avea un rol foarte important prin impunerea de regulamente si limite la nivelul indicatorilor economici. Pactul de Stabilitate si Crestere “intra in vigoare in calitate de mecanism prin care statele membre erau descurajate a permite deficite excesive in finantele publice”.

Dupa 1 ianuarie 1999, moneda euro a fost utilizata in conturile bancare. Zona euro continea 12 membri din cei 15 ai Uniunii Europene si detinea aproximativ o cincime “din productia si comertul mondial”. “Toate tranzactiile ce se desfasurau in numerar au fost nominalizate in euro, termenii contractuali referitori la monedele nationale fiind schimbati in euro fara modificari suplimentare, respectandu-se principiul continuitatii contractuale” La 1 ianuarie 2001, Grecia se alatura acestei zone monetare, urmand ca valul de aderare din 2004 sa nu aduca alti participanti. Abia in 1 ianuarie 2007, Slovenia va adopta moneda europeana, decizia favorabila fiind luata in 2006.

Premisele Uniunii Monetare, Beneficiile Monedei Unice

In urma realizarii Uniunii Vamale (1968), era nevoie si de o unificare monetara pentru a putea atinge in timp obiectivul Pietei Unice cat mai aproape de perfectiune. Pe plan economic, trebuiau indeplinite o serie de conditii: sa existe deja o piata unica, cele patru libertati fundamentale de circulatie (bunuri, servicii, persoane si capital), o armonizare a domeniului fiscal, o legislatie si o politica a concurentei, un plan de politici care sa urmareasca desavarsirea coeziunii economice, “coordonarea politicilor economice a statelor membre” si altele. Aceste conditii, planurile si tratatele, creeau un cadru favorabil, de asemenea stabileau traiectorii si pasi bine determinati, toate acestea venind in sprjinul membrilor. Moneda unica europeana venea ca o recompensa fireasca dupa zeci de ani de integrare si evolutie economica si financiara. Moneda unica vine cu avantajul eliminarii speculatiilor prin fluctuatii de schimb, o eliminare a riscului de schimb si a costurilor suplimentare ce apar. André Fourçans spunea: “moneda diminueaza costurile de informare si tranzactii asociate schimburilor. In rolul sau de unitate de cont, mijloc de schimb si de rezerva, ea face dovada unei productivitati economice si sociale incomparabile. Ea reduce incertitudinea si costurile inerente activitatii economice, diminuand resursele care ar trebui astfel investite pentru a obtine, utiliza si stoca informatia si pentru a efectua tranzactiile necesare proceselor de productie si schimb (Brunner si Meltzer, 1971). Aceste avantaje sunt cu atat mai importante cu cat domeniul de utilizare al monedei se largeste (Mundell, 1961)”. Un alt argument semnificativ vine din partea Ramonei Toma “ In conditiile mobilitatii internationale a capitalurilor, intarita de integrarea financiara in Europa, sistemul de cursuri de schimb fixe devenise extrem de fragil. Diversificarea portofoliilor financiare la scara mondiala poate determina miscari de capitaluri de o asemenea amploare incat bancile centrale devin incapabile, chiar mobilizand totalitatea rezervelor lor, sa mentina cursuri de schimb in limite mici de fluctuatie”.

In ceea ce priveste preturile, o moneda unica permite compararea mult mai usoara a produselor si serviciilor in diferite state, fara a fi nevoie de calcularea ratelor de schimb, a evolutiilor acestora, a diferitelor legislatii si impedimente. Costurile de conversie, operatiunile de schimb si diferite riscuri sunt eliminate. O reducere a costurilor se reflecta la intermedierile bancilor si la convergenta ratelor dobanzilor. Investitiile directe si de portofoliu vor fi atrase spre regiunea europeana, inclinand balanta mondiala inspre Europa.

Desigur exista si critici ai monedei unice care sunt de parere ca o piata unica nu are nevoie in mod obligatoriu de o moneda unica. Se sustine ideea conform careia, bancile care au monede nationale dau dovada de mai multa responsabilitate, si ca o singura moneda le restrange libertatea si in acelasi timp seriozitatea. O piata comuna se poate dezvolta foarte bine si cu diversificare monetara, deoarece in acest mod se promoveaza concurenta. O singura moneda duce la disparitia variatiilor nominale de schimb, ingreunand “reglarile” pe termen scurt. Subsidiaritatea va duce la o decadere a puterilor nationale in economie, politica monetara si indicii de convergenta fiind sub stricta supraveghere. Uniunea va duce spre o standardizare a nivelurilor salariale, insa productivitatea nu este uniforma si va fi nevoie ca forta de munca si investitiile de capital sa fie distribuite pentru reducerea decalajelor. Integrarea monetara presupune existenta “sistemelor de schimb organizate” Ca dezavantaj, moneda unica nu este singura solutie pentru stabilitatea ratelor de schimb. Bancile centrale nu detin mijloacele necesare pentru a rezista speculatiilor ce pot aparea, iar victimile ale socurilor pot cadea statele cu un nivel de dezvoltare mai redus.

O “zona monetara optimala” este o zona in care paritatile fixe si uniunea monetara sunt posibile cu conditia ca factorii de munca si de productie sa se poata deplasa acolo unde este nevoie (zonele predispuse, mai vulnerabile, in general periferice) pentru corectarea efectelor. Raportul Werner a fost cel care a promovat ideea Uniunii Economice si Monetare, fiind de parere ca “uniunea monetara va asigura cresterea si stabilitatea in interiorul Comunitatii si va spori contributia pe care aceasta o poate aduce la echilibrul economic si monetar din intreaga lume, transformand Comunitatea intr-un pilon de stabilitate”. Tratatul de la Maastricht isi propune si el “ridicarea nivelului de trai si a calitatii vietii, precum si coeziunea economica si sociala si solidaritatea intre statele membre”.

Europa Economica nu este suficienta pentru Uniunea Europeana, este nevoie si de coeziune sociala, deoarece cultura si civilizatia vor duce la o adaptare mai usoara si la inchegarea reala si puternica a tuturor membrilor. Pentru succesul unificarii monetare este nevoie de o apropiere a nivelului de trai, al salariilor si a productivitatii muncii. Zonele cu decalaje au o solutie pentru progres, aceea a cresterii productivitatii, a atragerii de investitii, a cheltuirii fondurilor cu un maxim de eficienta. Exista discrepante si acuma intre membrii Uniunii Europene, au existat si inainte de valul de integrare din 2004, fara sa mai luam in discutie ultimele doua tari integrate. De exemplu, Ungaria (ca sa nu luam in discutie ultimele doua tari integrate, Romania si Bulgaria), are de recuperat fata de alte tari fruntase, iar ele trebuie sa urmareasca in viitor cresteri economice mai mari decat in prezent (superioare tarilor fruntase). Zona monetara nu este perfecta si aceasta afirmatie este subliniata de numarul de someri de la inceputul anului 1999, 18 milioane fiind un numar mare pentru UE. Mai sunt si alte insuficiente cum ar fi diferentele salariale intre tarile nordice si cele sudice, emigrantii care sufera de un nivel mai scazut al conditiilor si remuneratiei.

Indicatori economici de convergenta a valului din 2004

Indicatori economici de convergenta a valului din 2004

In perspectiva problemele de flexibilitate pe piata muncii trebuie solutionate, iar UE depune eforturi pentru reforme la nivel macroeconomic. Tratatul de la Amsterdam, apoi reuniunea de la Luxemburg sunt doua dovezi in sensul ca europenii urmaresc strategii pentru scaderea somajului, pregatiri profesionale, reducerea fiscalitatii, eliminarea diferitelor impedimente si discriminari. Zona occidentala a Europei beneficiaza de multe elemente de cultura si civilizatie comune, istoria fiindu-le favorabila prin sincronizarea evolutiilor din ultimele secole. Dintr-un sondaj realizat intre 1981 si 1992, s-a dedus faptul ca tarile comunitare (cu exceptia Germaniei) au o inclinatie spre “modernism si moderatie” si o “guvernare de consens, cu idei social democrate moderate. Omogenitatea sociala poate fi indrumata spre cai politice si economice, ridicand si intarind identitatea europeana, iar rezultatele pozitive asupra nivelului de trai sunt o premisa care ambitioneaza cetatenii. Au fost obtinute progrese in ceea ce priveste interesul cetateanului, el beneficiind de drepturi politice, dreptul liberei circulatii, dreptul de a participa la alegeri locale rezident fiind, dreptul de consumator prin calitatea produselor si serviciilor.

Moneda are un rol important pentru un stat, iar atata vreme cat ea da dovada de putere la nivel international si la nivel national ridicandu-se la asteptarile cetatenilor, se contureaza un respect pentru acea moneda. Trecand la nivelul comunitar, in momentul in care situatia economica va fi stabila si satisfacatoare, inrederea in moneda europeana va avea de castigat, iar pozitia pe plan mondial va fi mai puternica. Moneda europeana are un rival puternic, dolarul american, insa in acasta competitie, avansarea puterii monetare a euro se alatura coagularii Uniunii Economice si Monetare. Popoarele europene au un puternic sentiment national, astfel ca Europa poate canaliza o politica de stabilitate la care se vor alatura firesc unele tari. Herve Carre (director pe probleme monetare in Comisia Europeana) vorbea despre “cultura stabilitatii” care este punctul forte al cresterii economice sustinute, sanatoase si de durata. Repetatele crize pe care a trebuit sa le suporte Sistemul Monetar European au confirmat concluzia Raportului Delors ca procesul de constituire a Uniunii Economice si Monetare era mai necesar ca oricand. Aceasta concluzie se opune afirmatiei adversarilor unificarii care folosesc argumentul crizelor ca o dovada a imposibilitatii de a se ajunge la respectarea termenului hotarat prin tratatul de la Maastricht sau mai mult inca, la contestarea posibilitatii ca vreodata sa se ajunga la o unificare monetara europeana. Intrucat tratatul Uniunii Europene a avut cel mai puternic impact, acesta trebuia sa utilizeze mijloacele sociale, politice si economice pentru indeplinirea scopurilor.

Batranul continent are o istorie nu tocmai linistita, exista multe popoare si identitati (se ia in seama si spiritul popoarelor asupra autodeterminarii), practic Europa a dat forma lumii de astazi. Mai nou, aceasta noua putere europeana a devenit realitate (este in continua formare) intr-o anumita masura, iar “etalonul” sau termenul de comparatie este SUA. Moneda unica ii confera si mai multa greutate, dar treapta de pe care se privesc acum problemele mondiale este cu totul diferita fata de cea cand Europa era formata din simple state nationale. Tot moneda este cea care atrage atentia mai mult spre problemele interne de natura economica. Stabilitatea cursurilor de schimb a trecut de la Sistemul Monetar European, care s-a dovedit a fi deseori incapabil, la uniunea monetara. S-a inlaturat prin acest proces individualitatea monetara, dezechilibrele cursurilor de schimb, variatia preturilor si multitudinea de dificultati cu care se confruntau participantii de pe piata. I.Ignat este de parere ca exista urmatoarele argumente pentru uniunea economica: “economiile derivate din productia de scara, intensificarea concurentei, atenuarea dezechilibrelor balantei de plati, dezvoltarea unor activitati dificil de realizat in limitele pietelor nationale, cresterea puterii de negociere, un plus de coerenta in politicile economice, adoptarea unor reforme structurale altfel imposibile, accelerarea dezvoltarii economice”.

Foarte interesanta este si opinia cetatenilor europeni in legatura cu uniunea monetara, urmatorul tabel ajutandu-ne sa ne conturam o impresie in legatura cu informarea de care au avut parte si ceea ce isi doresc ei.

Referendum pentru populatiile europene pro si contra euro

Referendum pentru populatiile europene pro si contra euro

Fata de anul 1997, in 1998 se observa diferente semnificative in randul numarului populatiei care este de acord cu uniunea monetara. Cu toate acestea cetatenii reflecta un oarecare scepticism fata de reusita ideii de moneda unica si uniune monetara si economica. Interesant este faptul ca informarea lasa de dorit, putini cetateni considera ca au cunostinte suficiente in acest domeniu si probabil ca acest element este un motiv al indoielilor de la referendumuri. Tarile din afara zonei euro prezinta un interes si mai scazut pentru moneda unica europeana, exeplu de luat in seama fiind Marea Britanie. Interesant este si urmatorul caz: “la primul referendum, danezii impotriva Tratatului, la urmatorul au votat pentru tratat, dar “in afara UEM”.

Avantajele Introducerii Euro

Stabilitatea de schimb este un prim avantaj al introducerii monedei unice europene. Rezulta ca noua moneda elimina dificultatile schimburilor de monede, a costurilor si comisioanelor ce apar. Costurile difera “pe categorii de operatiuni, dar oricum, ele reprezinta un procent insemnat in cadrul societatilor comerciale cu cifra de afaceri mica”.Aceste cheltuieli sunt semnificative, iar ele au disparut in zona euro si in acelasi timp s-au eliminat fluctuatiile cursurilor de schimb si diferite speculatii. Preturile din interiorul zonei monetare nu sunt perfect stabile, tarile evolueaza diferit din punct de vedere economic. Si puterea de cumparare, implicit, reflecta mici diferente intre membri, insa stabilitatea preturilor si a puterii de cumparare, in ansamblul uniunii monetare, reprezinta intr-adevar o performanta. De pe urma acestui mediu, comertul se va bucura de o dezvoltare mai puternica, piata interna va fi mai inchegata, mai puternica si cresterea va fi resimtita si in cadrul international.

Un alt avantaj este acela al reducerii ratei dobanzilor in Europa, aceste dobanzi putand fi chiar si inlaturate. Moneda euro este cea care elimina o serie de riscuri si prin introducerea ei dispare si posibilitatea de a fi martorii unor devalorizari importante (“devalorizarea va fi practic imposibila”). Vor fi incurajate plasamentele “in diferite categorii de titluri in euro, acestea fiind privite la fel ca plasamentul din exterior”.

Eliminarea riscului valutar a fost posibila prin uniunea monetara, un mare castig pentru Uniunea Europeana. Se pare ca doar marile firme prin “management de trezorerie” sau prin operatiuni pe termen reusesc sa evite riscul valutar. Speculatiile nu mai au succesul anterior, o tara nu-si mai poate promova moneda nationala prin acele metode (speculative). Dobanda ridicata afecteaza cresterea economica, duce la cresterea numarului de someri si descurajeaza investitorii.

Prin adoptarea euro se vor putea observa cu usurinta diferentele de preturi din tarile zonei euro, iar administratiile si firmele vor avea mai putina bataie de cap cu actele contabile.
Euro, alaturi de Banca Centrala Europeana si regulile uniunii monetare au rolul de a limita inflatia, partile negative aduse de aceasta, si vor stabiliza cursul valutar si preturile.

In concluzie, euro trebuie sa duca la crestere economica pe termen lung. Costurile apartinand tranzactiilor vor scadea, iar banii folositi pentru schimburi valutare si protectie impotriva speculatiilor valutare, pot sa se indrepte catre alte obiective. In Europa, investitiile transfrontaliere se bucura de aceasta oportunitate, se pot dezvolta mai mult in conditiile in care riscurile scad. Uniunea Economica si Monetara prin crestere economica atrage avantaje si pe piata muncii, reduce de asemenea si somajul.

Critici Ai Monedei Unice

Tari din interiorul Uniunii Europene si Statele Unite ale Americii si-au exprimat pozitiile indoielnice la adresa monedei unice europene. Unele dintre aceastea chiar au refuzat sa participe intr-o prima faza la Uniunea Economica si Monetara. Pozitiile negative nu se refera doar la modalitatea de a construi aceasta uniune monetara, ci inglobeaza si motive politice, financiare, economice, actionand tocmai la baza visului ca Uniunea Europeana sa devina un concurent foarte puternic in economia mondiala.

Marea Britanie este membrul atipic, a evitat integrarea in Uniunea Economica si Monetara si cu toate ca este compatibila daca luam in considerare criteriile de convergenta, ea a ales sa ramana in afara. Se poate lua in considerare si ideea ca marea Britanie doreste mai mult sa isi pastreze elementul national conservator, traditia, si din punct de vedere geografic ei par deseori separati de Europa si cauta sa intretina relatii cat mai stranse cu Statele Unite ale Americii. Deciziile din scena politica si cetatenii britanici au avut uneori optiuni divergente fata de ambitiile Uniunii Europene. Nu doar Marea Britanie pune semne de intrebare, si Germania este un stat foarte puternic ce nu trebuie neglijat: “exportul Bundesbankului in federalismul german este cu totul particular si irepetabil la alta scara.” In cazul Germaniei problema e ca acest stat prin specificul lui tinde sa castige conducerea si controlul. Era o parere ce sustinea ca nemtii isi doresc mai degraba o Europa germana decat o Germanie europeana. Criticii se tem ca vom avea neplacerea de a vedea o germanizare a Europei, moment in care marele rival istoric, Franta, nu va ezita sa se opuna categoric. Cum deja Marea Britanie se situeaza oarecum in afara zonei europene, deja sunt trei piloni ai Uniunii Europene care se clatina punand in pericol intreaga economie europeana.

Un punct de vedere sustine ca o convergenta insuficienta, in momentul in care moneda euro este deja utulizata, reprezinta o slabiciune ce poate duce la un esec de proportii. Marea Britanie are un ciclu economic ce nu este sinconizat cu ciclul Europei, si de aceea trebuie sa fie retinut principiul flexibilitatii pentru ca ajustarile sa se poata efectua.

“Superstatul” European in care functioneaza moneda unica este o greseala, si acesta nu poate sa participe in competitia cu SUA. Europa contine propria diversitate, lucru care inseamna ca si ideile, scopurile si interesele sunt diverse. Statul european nu se poate constitui in aceste conditii, fiecare membru tine la suveranitatea lui si astfel vor aparea complicatii in relatiile dintre natiuni. Institutii noi apar, evident acestea au nevoie de personal, iar impedimentul birocratic ce este deja semnificativ, va fi si mai puternic. In final aceasta idee este caracterizata ca o experienta nefericita si costisitoare pentru europeni. In afara Uniunii Economice si Monetare, dupa realizarea acesteia, au ramas trei state care au preferat sa se limiteze la suveranitatea nationala, si sa nu participe pe deplin la procesul de integrare europeana. Gruparea Noua Europa a promovat o campanie impotriva monedei euro: “putem accepta multe din partea politicienilor, dar nu si resemnarea. Euro? Nu ne convine, dar e inevitabil.”

Cele trei tari, Suedia, Danemarca, si Marea Britanie, prin statutul de outsideri, se poate spune ca risca prea mult in planul economic si cel politic. Ultimele valuri de aderare sunt practic prea putin pregatite si nu fac fata concurentei din zona euro. Cazul fericit care a facut o surpriza prin performante a fost Slovenia. Poate ca era nevoie de un nou suflu a unei tarisoare nou venite o data cu valul celor zece din 2004.

Analiza Dintre Costuri Si Beneficii

Exista cateva abordari care analizeaza integrarea europeana si fiecare incearca sa ajunga la o concluzie realista.

Opinia monetarista a studiat cursul de schimb, costurile, punctele critice si a ajuns la rezultatul urmator: o mare parte din state ar face o alegere buna integrandu-se intr-o uniune monetara.

Opusi monetaristilor sunt adeptii lui Keynes care sunt de parere ca lumea ne inconjoara cu rigiditati (salarii, preturi, forta de munca) si cred ca solutia ce aduce echilibru este cursul de schimb. Ei analizeaza costurile si spun ca cele mai multe state vor avea de pierdut, iar cursurile de schimb au putere asupra structurilor economice si prin intermediul lor, se poate creea o structura monetara cu un grad de stabilitate ridicat.
Comisia Europeana are o pozitie pozitiva, afirma ca progresul integrarii comerciale atrage convergenta intre tari (se reduce numarul socurilor) si beneficiile nete. Zona monetara optimala poate deveni realitate daca integrarea monetara se aprofundeaza in viitor. Din studiile lor reiese faptul ca “reducerea integrarii comerciale poate transforma zone euro (tarile ce faceau parte deja din uniunea monetara) UE15 intr-o zona monetara optimala.”
Abordarea lui Krugman arata ca prin alaturarea unui membru la uniunea monetara (si daca nu este compatibil in criteriile de convergenta) se va obtine o “auto-intretinere” si o “auto-accelerare”

Criterii De Convergenta

Integrarea europeana a presupus de la inceput omogenizarea, mai ales economica, pentru o nivelare a dezvoltarilor membrilor. Prin reducerea diferentelor existente se puteau atinge idealurile de coeziune, de prosperitate si crestere economica.

Convergenta nominala a fost aleasa ca o conditie elementara care trebuie urmarita, si ea consta in urmatoarele criterii: deficitul bugetar, nivelul preturilor, rata de crestere a masei monetare, rata dobanzii, cursurile de schimb, datoria publica. Variabilele nominale acopereau o plaja prea ingusta continand mai multe riscuri pentru tarile mai slab dezvoltate, pentru investitii, pentru competitivitate si parea sa adanceasca disparitatile deja existente. Actul Unic European revolutioneaza conceptul de coeziune economica si sociala, implicand “acel nivel de convergenta reala intre economiile si regiunile unui sistem aflat in proces de integrare care asigura functionarea optima, echilibrarea si promovarea unei dezvoltari armonioase”. “In prezent, coeziunea economico sociala a devenit pentru Uniunea Europeana un principiu determinant, o conditie esentiala a realizarii monedei unice si a extinderii”.

Convergenta economiilor este necesara pentru aderarea la uniunea monetara si Tratatul de la Maastricht a precizat indicatorii ce trebuie urmariti (ca principali indicatori amintim: rata inflatiei, ratele dobanzilor pe termen lung, cursul valutar, datoria externa ).

Rata Inflatiei

Rata inflatiei nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5% media celor trei tari participante care au cele mai scazute rate de inflatie. Acest criteriu trebuie indeplinit pentru a se pastra competitia, deoarece tarile cu un grad ridicat al inflatiei vor suferi pierderi semnificative. Tot aici se incadreaza si stabilitatea preturilor care aduce beneficii statelor si consolideaza avantajele pietei unice.

Ratele Dobanzilor Pe Termen Lung

Ratele dobanzilor pe termen lung sunt un criteriu ce inspira stabilitate si credibilitate. Rata dobanzii este strict legata de anticiparea inflatiei si cand acestea doua indeplinesc asteptarile, credibilitatea nu intarzie sa se instaureze. “Rata nominala a dobanzii > rata inflatiei, pentru a avea o dobanda real pozitiva, respectiv : Rata reala a dobanzii = rata nominala – rata inflatiei”. Rata dobanzii se corelează cu rata inflaţiei şi trebuie să o depăseasca. “Ratele dobanzii real pozitive pot periclita economia reala, indeosebi cand nivelul incordarii structurale in sistem este foarte inalt. In plus, un asemenea nivel poate sa duca la un efect de bumerang in sensul trimiterii unui astfel de semnal: ca eventual economia va ceda sub presiunea ratelor prea inalte ale dobanzilor reale si ciclul inflationist se va relua in consecinta. De aici, decidentii trebuie sa asigure calibrarea politicii astfel incat ratele dobanzii sa se reduca in timp”.

Incepand cu 1990, se observa o scadere a ratei dobanzii pe termen lung (nominale). Urmatorul tabel ne indica diferenta, spre exemplu intre anul 1982 cand media ratelor pe termen lung erau de aproximativ 15% si anul 1994 cand media ajunge la valoarea de 8,3%. Din datele de mai jos rezulta ca aproape toti membrii europeni (membrii din anul 1995) se incadreaza in criteriile de convergenta, un factor decisiv fiind inflatia care atrage si scaderea ratei dobanzilor.

Ratele dobanzilor pe termen lung

Tratatul de la Maastricht a decis ca membrii uniunii monetare sa mentina ratele dobanzii pe termen lung in limita de +/- 2%, fata de media ratelor celor trei tari fruntase (ca performanta) in privinta inflatiei.

Cursul Valutar

Cursul valutar trebuie sa respecte marjele de fluctuatie ale NERM (New Exchange Rate Mechanism dupa criza din 1992-1993) pe o perioada de cel putin doi ani. Faza a treia a Planului Delors urmareste ca tarile ce intre pe ultimul drum spre uniunea monetara sa faca dovada stabilitatii cursului de schimb, fara a incerca sa recupereze pierderile prin metoda inflatiei (devalorizare). In trecut, Sistemul Monetar European (1979), cu moneda ECU (cosul de monede nationale), avuse marja de fluctuatie de +/- 2,25%. Noul Sistem Monetar European permitea o fluctuare de +/- 15% si multe tari au apelat la devalorizare, aceste speculatii putand avea efecte negative pe termen lung. Pentru stabilitatea sistemului s-a preferat impunerea marjelor “mai pretentioase” de doua procente si a perioadei delimitate de timp. Coordonarea politicilor economice si monetare vor duce la o competitie prin constrangeri, care nu sunt usor de suportat, insa se vor dovedi a fi cele mai bune solutii pe viitor. O comparatie interesanta se afla in tabloul urmator, care prezinta avantaje si dezavantaje a cursurilor fix si flotant.

Cursul fix si cursul flotant (avantaje-dezavantaje)

Cursul fix si cursul flotant (avantaje-dezavantaje)

Banca Centrala Europeana

Sistemul European al Bancilor Centrale

Sistemul European al Bancilor Centrale Europene este alcatuit din Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale ale statelor si reprezinta o continuitate a Institutului Monetar European. Atat Banca Centrala Europeana, cat si SEBC, au aceleasi organe de decizie: un Directorat, Consiliul Guvernatorilor si Consiliul General. Aceste 2 institutii au aparut in urma Tratatului de la Maastricht, iar SEBC are ca membri si statele noneuro, acestea avand un statut aparte. Eurosistemul e format din Banca Centrala Eeropeana si bancile centrale nationale ale membrilor zonei euro, are ca rol principal, acela de a pastra stabilitatea preturilor. Tratatul Uniunii Europene, prin articolul 105(1) si prin articolul 3 din statut, puncteaza indatoririle principale ale SEBC: definirea si implementarea politicii monetare pentru zona euro; coordonarea operatiunilor de schimb valutar, conform articolului 109 din tratat; mentinerea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre; promovarea eficientei in sistemul de plati. Eurosistemul va sprijini autoritatile pentru “supravegherea prudentiala a institutiilor de credit si asigurarea stabilitatii sistemului financiar”. SEBC si BCE se bucura de un grad sporit de independenta fata de alte organe, state etc. si conform principiilor ele trebuiesc sa fie scutite de influentari.

Sistemul European al Bancilor Centrale

Banca Centrala Europeana

Banca Centrala Europeana are sediul la Frankfurt, detine personalitate juridica conform articolului 106, aliniatul 2, din Tratatul de la Maastricht, si articolul 9-9.1 din Protocolul nr.3 al aceluiasi tratat. Initial Banca Centrala Europeana a avut un capital de 4 miliarde euro, acum acesta a crescut la 5 miliarde euro si are ca actionari statele membre ale zonei euro( in 2001 s-a alaturat Grecia, in 2007 Slovenia). Membrii din afara zonei euro contribuie prin bancile centrale nationale la capitalul BCE cu aproximativ 5%(din cei 5 miliarde euro). In tabelel urmator se pot observa subscrierile bancilor din zona euro la Banca Centrala Europeana.

Restul de 5% este completat de cateva tari din afara zonei euro, iar contributiile sunt prezentate in tabelul urmator:

Articolul 2 din protocolul statutului SEBC si BCE mentioneaza: “SEBC actioneaza conform principiului unei economii de piata deschise, in care concurenta este libera, favorizand o alocare libera a resurselor”.

Revenind la structura Bancii Centrale Europene, aceasta este condusa de Consiliul Guvernatorilor, format din membrii Comitetului Director si guvernatorii bancilor centrale nationale (doar acestia au drept de vot). Regulamentul specifica necesitatea majoritatii de voturi in luarea deciziilor si confera presedintelui puterea votului in caz de egalitate. Consiliul Guvernatorilor trebuie sa aiba un minim de 10 intruniri pe parcursul unui an.
Comitetul Director are un presedinte, un vicepresedinte, plus 4 membri alesi de guvernele tarilor membre cu un mandat de 8 ani.
Banca Centrala Europeana contine Consiliul Guvernatorilor, Comitetul(Consiliul) Executiv si Consiliul General(pentru state membre care nu fac parte din zona euro).

Consiliul Guvernatorilor are in componenta pe toti membrii Consiliului Executiv si guvernatorii bancilor centrale nationale ale tarilor din zona euro. Consiliul Guvernatorilor are ca principale atributii: sa adopte traiectorii, strategii si decizii care sunt necesare pentru atingerea obiectivelor Eurosistemului; formularea politicii monetare in zona euro facand referiri la ratele dobanzilor, rezerve etc.; stabilirea parghiilor si a cadrului, necesare pentru indeplinirea masurilor ce vor fi luate. Consiliul Guvernatorilor se intalneste de cel putin 10 ori pe an, in prezent obisnuieste sa aiba intruniri o data la doua saptamani, in ziua de joi.

Consiliul Executiv (Comitetul Executiv) are un presedinte, un vicepresedinte si alti patru membri cu cunostinte si experienta in domeniul monetar bancar, toti fiind cetateni din statele membre. Aceste persoane beneficiaza de un mandat de 8 ani, care poate fi reinnoit. Comitetul Executiv are urmatoarele responsabilitati: implementarea politicii monetare in functie de reglementarile si deciziile Consiliului Guvernatorilor; rol de aplicare si indeplinire a deciziilor si sarcinilor care au fost delegate de Consiliul Guvernatorilor; sa pregateasca intalnirile Consiliului Guvernatorilor.

La sedintele Consiliului Guvernator pot participa, presedintele Consiliului European si un membru al Comisiei Europene. Cand Consiliul European dezbate diferite probleme care au legatura cu SEBC, presedintele BCE poate sa participe si este invitat.

In fiecare an Banca Centrala Europeana trebuie sa prezinte un raport care sa contina activitatea Sistemului European al Bancilor Centrale si “politica monetara din anul precedent si pentru anul in curs”. Acest raport va fi analizat de Parlamentul European, Consiliul European si Comisia Europeana.
Consiliul General este compus dintr-un presedinte, un vicepresedinte si guvernatorii bancilor centrale nationale ale statelor membre. Acest consiliu se ocupa de sarcinile preluate de Banca Centrala Europeana de la Institutul Monetar European si are urmatoarele responsabilitati: colectarea de informatii statistice, pregatirea rapoartelor anuale ale BCE; stabilirea regulilor ”pentru standardele de contabilitate si raportarea operatiunilor BCE”; adoptarea masurilor privind stabilirea nivelului subscrierii de capital la BCE; stabilirea conditiilor pentru angajarea membrilor BCE; fixarea irevocabila a ratelor de schimb ale monedelor statelor membre fata de euro.

Presedintele BCE poate fi inlocuit de vicepresedinte la reuniunile Consiliilor, Guvernator si executiv, iar presedintele sau vicepresedintele pot reprezenta prin persoanele lor, Banca Centrala Europeana.

Willem F. Duisenberg a fost presedinte al Institutului Monetar European si Bancii Centrale a Olandei, iar la crearea Bancii Centrale Europene a continuat tot in functia de presedinte pana in iulie 2003 (ca presedinte al BCE). Dupa mandatul de patru ani, din 1999-2003, a fost inlocuit de francezul Jean Claude Trichet, astfel respectandu-se un compromis conform caruia pe parcursul unui mandat normal de 8 ani, trebuiau sa fie doi presedinti, cel german si cel francez.

Consiliul Executiv are si rol de monitorizare a conducerii si administratiei Ssistemului European al Bancilor Centrale. Consiliul Executiv are regula majoritatii de voturi, are ca votanti pe cei sase membri, iar votul decisiv ii revine presedintelui Bancii Centrale Europene. “Regulamentul BCE are o cuprindere generala. El este obligatoriu in toate elementele sale si direct aplicabil in orice stat membru. Recomandarile si rapoartele nu sunt obligatorii. Decizia nu este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii pe care ii desemneaza”. Banca Centrala Europeana are puterea de a constrange si a aplica amenzi in cazul in care deciziile ei nu sunt respectate.

“In exercitarea puterilor si in indeplinirea misiunilor care le-au fost atribuite prin Tratat, articolul 107, si prin Statut, articolul 7, nici BCE, nici o banca nationala si nici un membru oarecare din organele lor de decizie nu poate solicita si nici accepta instructiunile institutiilor sau organelor comunitare, ale guvernelor statelor membre sau ale oricarui alt organism. Institutiile si organele comunitare, precum si guvernele statelor membre se angajeaza sa respecte acest principiu si sa nu incerce influentarea membrilor organelor de decizie ale BCE sau bancilor centrale nationale, in indeplinirea misiunilor lor”.

Banca Centrala Europeana beneficiaza de independenta, de reguli care impiedica sa influenteze in vreun fel, iar aceste interese particulare sunt inlaturate pentru a avea de castigat interesul european. Cu toate acestea, BCE nu este pe deplin puternica si are un set de reguli in care trebuie sa se incadreze (Consiliul European, de exemplu, are putere asupra BCE). Independenta Bancii Centrale Europene este extrem de importanta, si aceasta trebuie sa fie suficient de puternica pentru a respinge interesele unor demnitari. Unii politicieni s-ar putea folosi de influenta pentru pastrarea unor cantitati mari de bani care sa alimenteze dorinta si placerea de moment a populatiei, insa pe termen lung aceasta manevra aduce inflatie ridicata, evident un mare minus pentru economie.

O idee buna a fost aceea conform careia Statutul SEBC sustine independenta BCE, acesta neputand fi modificat decat prin revizuirea Tratatului de la Maastricht, iar pentru aceste actiuni este nevoie de acordul tuturor tarilor membre.

Banca Centrala Europeana se bucura inclusiv de independenta financiara, astfel ca ea trebuie sa isi stabileasca propriul buget. Operatiunile efectuate de BCE depind doar de BCE, neexistand vreun organ de supraveghere, control, aprobare. Crearea, punerea in aplicare a politicilor monetare le apartin Consiliului Guvernatorilor, el avand si indatorirea administrarii institutiei. Inca o masura care urmareste indepartarea intereselor politice particulare este faptul ca Banca Centrala Europeana nu are dreptul de a imprumuta fonduri catre vreun guvern din Uniunea Europeana.

Membrii Consiliului Guvernator au un mandat de minim 5 ani si dorinta prelungirii mandatului ar descoperi o vulnerabilitate a acestora in fata intereselor guvernelor din propriile tari. Aceasta este o teorie critica ce vrea sa sublinieze un punct negativ in cadrul BCE.

“La nivel european nu exista, deocamdata, un guvern organizat, un executiv cu adevarat operational. Sistemul European al Bancilor Centrale este primul organism european supranational cu competente decizionale reale”.

Banca Centrala Europeana este obligata sa intocmeasca rapoarte anuale care sa prezinte toate activitatile, iar sedintele Consiliului Guvernator pot fi asistate de un membru al Comisiei Europene, sau de presedintele Consiliului Ministrilor de Finante.

Sistemul European al Bancilor Centrale are ca principal scop o mentinere a stabilitatii preturilor, acelasi obiectiv fiind prioritar si pentru BCE. Banca Centrala Europeana detine controlul preturilor, a inflatiei prin nivelul ratelor dobanzilor interbancare. “Ratele mai ridicate ale dobanzilor conduc la cresterea costului imprumuturilor si prin urmare, la scaderea consumului; ele pot stimula economiile, indemnand agentii economici si populatia sa isi pastreze banii, mai degraba decat sa ii cheltuiasca. In mod corespunzator, ratele mai mari ale dobanzilor scad cererea globala pentru bunuri si servicii, ceea ce limiteaza cresterea economica si reduce inflatia. Invers, ratele mai mici ale dobanzilor sporesc cererea globala si impulsioneaza cresterea economica. Acest proces fundamental reprezinta baza oricarei economii industrializate”.

Banca Centrala Europeana a devenit autoritatea de varf pentru politica monetara din zona euro, ea este “emitentul si paznicul constitutional al euro…In calitate de creator al politicii monetare in zona euro, BCE este unicul si cel mai important determinant al stabilitatii si succesului final al euro.”

Incepand cu 1 ianuarie 1999, Banca Centrala Europeana detine intaietatea in politica monetara, ceilalti 11 membri, prin bancile lor centrale nationale, completand partea inferioara a ierarhiei bancare. Institutul Monetar European a fost creat in 1994, si prin activitatea sa s-a dezvoltat pentru ca mai tarziu sa poata fi capabil sa devina o banca centrala eficienta. La 1 iunie 1998 Banca Centrala Europeana preia calea Institutului Monetar European, va avea noi sarcini si scopuri mai inalte.

Asadar, inflatia este un factor crucial pentru stabilitatea si cresterea economica. De aceea s-au depus eforturi pentru includerea inflatiei ca un criteriu de convergenta, aparut si in pactul de crestere si stabilitate. Inflatia se reflecta in puterea de cumparare a banilor, astfel ca ea atrage o crestere permanenta a preturilor: “prea multi bani alergand dupa prea putine bunuri”. Inflatia afecteaza direct cetatenii, salariile lor in raport cu preturile provoaca neliniste, ambiguitatea le scade increderea si stabilitatea. De asemenea, investitorii sunt descurajati pentru eventualele scopuri, activitati, ei indreptandu-si atentia spre alte zone ce inspira incredere. Companiile si guvernele se confrunta cu munca depusa pentru actualizari, impozitul pe capital creste in detrimentul cetateanului, la nivel national economia are mari probleme de regres, iar pe plan international imaginea statului are de suferit.

Stabilitatea preturilor nu este un tel usor de atins cand zona este atat de intinsa, contine mai multe state, iar economia fiecaruia este unica, specifica. Este evident faptul ca situatiile difera de la un stat la altul, in timp ce unele progreseaza, altele stagneaza sau sufera pierderi. Trebuie gasita o situatie de echilibru astfel incat masurile luate sa fie benefice la nivelul intregii comunitati.

Banca Centrala Europeana nu a luat masuri diferite in functie de regiune, nu a stabilit reguli si marje diferite chiar daca au existat situatii economice diferite( ex: evolutia Germaniei si a Irlandei). In cazul in care intr-una, doua tari, evolutiile preturilor se distanteaza foarte mult fata de restul statelor euro, nivelul mediu al preturilor din Uniunea Europeana nu are parte de fluctuatii mari. Criteriile de convergenta pregatesc economiile prin acel proces de aderare, iar dupa adoptarea monedei unice, statele se vor bucura de o imunitate sporita in fata crizelor. Oricum, Banca Centrala Europeana va trebui sa actioneze inteligent in viitor, divergente in economii exista si in prezent, iar capcanele sunt multiple.

Strategii Ale BCE

Politica monetara are succes daca se bazeaza pe predictiile inflationiste, Banca Centrala Europeana “trebuie sa-si statueze obiectivele, sa elaboreze si sa urmeze o metoda sistematica si consistenta de promovare a politicii monetare si sa o comunice clar si deschis” (astfel va castiga puncte de incredere). Decalaje ale evolutiilor exista, astfel ca o solutie ar fi ca politicile monetare sa fie bine concepute si aplicate pentru efecte pozitive in viitor. Decalajele se reduc, eceleasi etape sunt trecute de statele din urma, si in aceasta idee anticiparea pe baza evolutiilor economiilor trecute prin experiente, este necesara. Pe termen scurt, pot aparea socuri neasteptate, exista o vulnerabilitate in fata lor si de aceea politica monetara trebuie sa se indreptecatre termenele medii.

Banca Centrala Europeana se mai confrunta cu o problema, aceea a credibilitatii asupra eficientei indicatorilor economici, structurii economiei si a mecanismului de transmisie a politicii monetare. Este nevoie de luarea in calcul a tuturor indicatorilor si informatiilor pentru ca politica monetara sa fie consolidata si adoptata. Strategia BCE are un cadru favorabil pentru Consiliul Guvernatorilor, acesta putand sa acumuleze toate informatiile relevante necesare politicii monetare. De asemenea, deciziile din politica monetara pot fi transmise si detaliate cetatenilor dovedind transparenta si veridicitate.

Alte Functii Ale BCE

Banca Centrala Europeana, fiind o banca centrala si fiind sprijinita de statutul Sistemului European al Bancilor Centrale are si alte indatoriri: “ emisiunea de moneda, stabilirea si implementarea politicii monetare unice in zona euro, monitorizarea operatiunilor de schimb valutar, administrarea rezervelor valutare, supravegherea sistemelor de plati in zona euro, supravegherea institutiilor de credit, actioneaza ca banca a bancilor centrale nationale, imprumutator de ultima instanta, asigurarea legaturii cu organizatiile financiar bancare internationale.

Banca Centrala Europeana detine exclusivitatea emiterii de moneda euro, ea se ocupa de tiparirea bancnotelor si de producerea monedelor metalice a euro. Sub controlul ei sunt pastrati banii care nu se afla in circulatie, are dreptul de distrugere a matritelor, a produselor utilizate pentru fabricare si inclusiv a produsului (bancnota sau moneda).

In politica monetara pe care o sustine, Banca Centrala Europeana prin articolul 18 conduce operatiunile de open market, poate oferi avantaje de creditare permanente, iar prin articolul 19 “stabileste regimul rezervelor minime obligatorii pe care bancile trebuie sa le mentina in conturi deschise la aceasta”.

Operatiunile de politica monetara desfasurate de Banca Centrala Europeana

Cursurile de schimb au impact asupra preturilor, ceea ce inseamna ca BCE trebuie sa monitorizeze si sa intervina pe pietele valutare prin rezervele subscrise ale bancilor centrale. Politica cursului de schimb este unica pentru zona euro si reglementari in acest sens sunt stabilite de Banca Centrala Europeana, Consiliul European si Comisia Europeana.

Banca Centrala Europeana “are toate drepturile” pentru mentinerea si administrarea rezervelor valutare furnizate de bancile centrale nationale. “Operatiunile din balanta de plati care depasesc o anumita limita, trebuie aprobata de BCE cu scopul de a asigura echivalenta cu rata de schimb si politica monetara in Uniunea Europeana”. Sistemele de plati din zona euro se afla sub tutela Bancii Centrale Europene. Transferurile intre banci, institutii, persoane fizice si juridice trebuie sa decurga normal si sistemul TARGET este atent supravegheat (TARGET= Trans-European Automated Real-Time Gross settlement Express Transfer system, Sistemul transeuropean automat de decontare bruta in timp real). Banca Centrala Europeana mentine stabilitatea sistemului financiar prin articolul 25, sprijinind si colaborand cu autoritatile membrilor in politicile de supraveghere prudentiala a institutiilor de credit.

Banca Centrala Europeana stabileste rezerve minime pe care institutiile de credit sa le detina in conturi la bancile centrale nationale. Bancile centrale nationale trebuie sa detina conturi la BCE (conturi cu o dobanda redusa). Exista un sistem al rezervelor minime pentru institutiile de credit, si prin aceasta se doreste “asigurarea stabilitatii ratelor de dobanda si a lichiditatii structurale”.

Banca Centrala Europeana poate imprumuta, insa acest lucru se intampla in momentul in care sistemul bancar (Sistemul European al Bancilor Centrale) se afla intr-o criza de lichiditati.

Banca Centrala Europeana reprezinta Uniunea Europeana pe plan international si intretine relatii cu Fondul Monetar International, cu Banca Reglementelor Internationale (BRI), Grupul celor 7- G7 ( Statele Unite ale Americii, Franta, Germania, Italia, Anglia, Canada si Japonia), G10(G7+Suedia, Belgia, Olanda si Elvetia).

Valoarea de referinta la datoria publica este de 60% si deficitul bugetar de -3,0%. In perioada 2000-2002, membrii zonei euro au redus indicele armonizat al preturilor de consum pana la 2,2%, datoriile publice au avut de asemenea o perioada de scadere, iar deficitele bugetare inca sar peste valoarea de 60% in cazul unor membri(Belgia, Grecia, Italia in cazul datoriilor, iar germania, Franta in cazul deficitului).

Sistemele De Plati Transeuropene

Noua moneda europeana a produs schimbari la nivelul institutiilor, a legislatiei si implicit se lanseaza noi sisteme de plati.

TARGET ( Trans-European Automated Real-Time Gross Settlement Express Transfer, adica Transferul Expres Automat Transeuropean al Decontarilor Globale in Timp Real) este cel mai important sistem de plati european care serveste bancilor centrale din Europa. Sistemul a fost proiectat doar pentru moneda euro, el are rol de a sprijini politica monetara, de a centraliza bancile statelor europene si se doreste a fi un succes pentru Eurosistem. “El se bazeaza pe sistemul de decontare la scara mare (ceea ce denumim “ordine de plata grupate”) in timp real, sistem al celor 15 state membre ale Uniunii Europene (asa numitul RTGS, Real-Time Gross Settlement).

TARGET reprezinta un avantaj (“perminte aranjamente favorabile”) pentru statele ce apartin Uniunii Europene si pentru cele ce se afla in exterior si pot procesa moneda europeana ca valuta straina.

“Sistemele la scara mare (gross sistems) sunt acele sisteme de plati in cadrul carora ordinele de transfer sunt executate imediat, sub conditia existentei unui disponibil in cont, sau daca exista un colateral adecvat. Ele se deosebesc astfel de sistemele nete (netting), in care platile si incasarile sunt reglate, iar soldurile sunt decontate separat, cu o diferenta de timp.”

Exemple de sisteme de acest gen sunt ELS ( Elektronisher Schalter od Deutsche Bundesbank ce activeaza in Germania), TBF ( Transferts Banque de France), CHAPS ( Clearing House Automated Payments System in Marea Britanie). Caracteristicile sistemului TARGET sunt asemanatoare cu cele ale Sistemului European al Bancilor Centrale si ale Bancii Centrale Europene. Pot participa, alaturi de bancile centrale ale membrilor europeni, si alte banci ce apartin de Uniunea Europeana, si institutii ce au cont deschis la bancile centrale de care apartin. Institutul Monetar European precizeaza ca tranzactiile se vor efectua prin intermediul retelei si standardelor S.W.I.F.T.

Sistemul TARGET se ocupa de plati comerciale si interbancare si are intervale orare pentru Europa Occidentala, pentru Asia, pentru America in functie de fusul orar. Se efectueaza plati cu acoperire si in conditii speciale sistemul a dat dovada de flexibilitate pentru satisfacerea clientilor. Ordinele de plata se executa individual, in flux continuu, se pot prezenta extrasele de cont pentru operatiuni, se cer diferite conditii de lichiditate si de expunere limitata. Cei ce folosesc sistemele nationale RTGS (Real Time Gross Settlement), pot sa beneficieze de aceeasi rapiditate si eficienta in cazul TARGET pentru platile externe. Pentru aceste plati externe TARGET, se parcurg urmatoarele etape: “

1. Institutia ordonatoare va trimite un ordin de plata catre banca centrala din tara respectiva prin sistemul national de decontare la scara mare ( Nat’l RTGS);

2. Banca Centrala astfel instructata, emitatoare, va verifica valabilitatea platii din punct de vedere al regulilor nationale ale RTGS.” Se va avea in vedere ca toate informatiile necesare platii sa fie conforme, “sa nu depaseasca soldul contului din banca emitenta sau a disponibilului din linii de credit, dar si compatibilitatea si functionarea sistemului RTGS.” Banca centrala ce emite are si ea responsabilitati, trebuie sa adapteze mesajul sistemului si sa se ocupe de securitatea acestuia;

3. “Odata ce banca emitenta declara plata valabila, suma este irevocabil debitata de RTGS din contul institutiei emitente si creditata automat in contul bancii centrale din tara institutiei beneficiare (banca centrala primitoare). La receptionarea mesajului, banca centrala ii verifica elementele de securitate, daca banca beneficiarului “specificata in ordin este participant la sistemul national de decontare etc. In caz afirmativ, banca centrala va converti in cel mai potrivit mod cu putinta, mesajul standard international intr-unul national. In cazul in care banca beneficiarului nu poate fi identificata, banca centrala receptoare respinge ordinul si va cere bancii centrale emitente sa restituie suma bancii ordonatoare.” Spre afarsitul zilei, Banca Centrala Europeana se ocupa de inchiderea zilei cu pozitiile participantilor, incheierea operatiunilor, verificarile ordinelor de plata, a soldurilor participantilor, toate acestea fiind aprobate prin acord bilateral. TARGET este un avantaj pentru bancile comerciale deoarece acestea au posibilitatea de a-si deschide conturi in banci centrale din zona Uniunii Economice si Monetare, si astfel se pot efectua transferuri externe, rapide si cu masuri de securitate (in moneda euro).

Ca efect al facilitatilor oferite, se observa ca sistemele nationale si-au redus tarifele, ofera informatii in timp real privind miscarile in cont, prelucreaza rapid si complet “investigatiile si reclamatiile”, ofera servicii de consultanta, exista “posibilitatea de a lucra in program prelungit”, “oportunitati pentru conectarea la baze de date electronice pentru comert, administratie, transport etc.”

EBA (Euro Banking Association) a fost intr-o prima faza Asociatia Bancara ECU, o institutie privata de decontare pentru platile in moneda scripturala ECU. Aceasta asociatie a aparut in 1985, avand ca membri statele Uniunii Europene, state europene din exteriorul Uniunii Europene, Australia, Statele Unite si Japonia. Rolul principal era cel al serviciilor de cleaning comercial si financiar, si a adunat 60 de banci de top la nivel mondial. EBA avea nevoie de TARGET pentru decontarea soldurilor finale. “Actul Obligatiilor Unice” reprezinta statutul asociatiei care urmarea sa atraga platile externe in propriul sistem de plati eficient. Acesta are principiul de baza al acoperirii valutare ce specifica faptul ca “pentru fiecare participant, soldul determinat de ordinele de plata transmise si primite in sistem, constituie o obligatie de plata sau o creanta, valabila si de necontestat pentru fiecare participant al acestui sistem.” La finalul zilei soldurile se regleaza prin acordul comun al participantilor.

La inchiderea de zi, fiecare participant va avea doar o obligatie de plata sau un drept de incasare datorita sistemului ce se ocupa de monitorizarea operatiunilor, sistemul evita caderile, reduce riscurile si inspira incredere. Institutul Monetar European a analizat proiectul acestui sistem, l–a apreciat si a fost de acord ca acesta sa fie infiintat. Participantii sunt grupati pe urmatoarele categorii:

1. “bancile de clearing grupate in EBA;
2. Sistemul Bancilor Centrale Europene, Banca Centrala Europeana (ECB) actioneaza in calitate de agent al EBA. La sfarsitul zilei, ECB va inchide operatiunile bancilor participante, editand pozitia neta la sfarsitul zilei;
3. SWIFT actioneaza ca furnizor de servicii de clearing, inregistrand toate ordinele de plata si calculand soldul net, pe debit sau credit, al fiecarei banci de clearing, vis-a-vis de celelalte.”

Operatiunile de clearing pe parcursul unei zile, urmaresc doua etape, cea de clearing si cea de conciliere. In prima faza (clearing), bancile trimit plati intre ele, plati ce evident se efectueaza in euro, si se utilizeaza reteaua SWIFT. Mesajele sunt individuale, acestea se afla in baza de date a computerului de clearing. Computerul tine evidenta tuturor platilor trimise si platilor primite, le analizeaza si confera transparenta. In etapa de conciliere, la finalul zilei, acest computer realizeaza o balanta pentru fiecare banca, avand inregistrate toate operatiunile si calculand per total excedentele sau deficitele. La inchiderea balantelor, bancile cu pozitie neta (“cu pozitie scurta- short banks”) depun sumele in contul EBA, cont ce este deschis la BCE, transferul efectuandu-se prin TARGET. Bancilor “ cu pozitie neta in credit” li se transfera fonduri de la EBA, intermediare fiind bancile centrale nationale ce folosesc acelasi sistem TARGET. EBA se bucura de o capacitate mare de operare (peste 60 banci mari europene), documentele de plata nu sunt complicate, promoveaza moneda euro si reuseste sa atraga banci din intraga lume. Euro devine o moneda tot mai puternica, serviciile de decontari cresc in calitate, si alaturi de bancile mari din sistem, vor veni si cele mici si mijlocii.

EAF (Euro Access Frankfurt) sau Sistemul European de Clearing a fost infiintat in 1990, are sediul la Frankfurt si reprezinta un sistem electronic de clearing avand ca punct forte stabilitatea tehnica. Acesta doreste sa se afirme printr-un risc scazut (“aferent unui sistem de decontare la scara mare”) si lichiditate scazuta (“aferenta unui sistem de decontare neta”). EAF a fost sistemul de transfer cu cel mai mare volum de plati decontate (700 miliarde DEM), oferea facilitati pentru banci din toate zonele lumii. Dupa 1 ianuarie 1999 se renunta treptat la moneda germana, si se adopta euro, urmand ca in perioada de dupa 2002 singura moneda utilizata sa ramana cea europeana. EAF este foarte divers, opereaza un volum mare de plati, si ofera inca un avantaj: “necesarul relativ scazut de lichiditate solicitat pentru efectuarea transferurilor”.

Aparitia monedei euro aduce un val proaspat pentru viitorul transferurilor, zona euro ofera tot mai mult oportunitati, deja exista sisteme performante de clearing (cu viteza de prelucrare, riscuri scazute, necesitatea unor lichiditati reduse, costuri mici, numar mare de utilizatori, transparenta) si clientii din Uniunea Europeana si din lume vor avea oferte tot mai interesante.

Momentul Adoptarii Noii Monede Euro

Unificarea monetara europeana isi incepe ultima etapa a integrarii la 1 ianuarie 1999. din acel moment, 11 state europene vor face parte din zona euro (Germania, Austria, Spania, Finlanda, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda si Portugalia), in afara uniunii ramanand Marea Britanie, Danemarca, Suedia si Grecia. Danemarca si Marea Britanie au intocmit protocoale speciale prin care sa nu participe la ultima faza alaturi de cele 11 state. La 1 ianuarie 2001, Grecia va adopta si ea moneda euro, fiind urmata de Slovenia la 1 ianuarie 2007.

O problema controversata a fost in cazul Greciei deoarece aceasta avea rata dobanzii la nivelul de 6,4 % la acceptarea in zona euro, cifra ce a adus nemultumiri.

Reuniunea Consiliului European de la Madrid (1995) a fost momentul in care s-a hotarat denumirea oficiala a monedei europene, euro, si s-a stabilit procesul prin care monedele nationale vor fi schimbate cu moneda unica (perioada de inlocuire de 6 luni a monedelor, a fost redusa la o luna sau doua de Consiliul European in 1999).

Institutul Monetar European a prezentat Consiliului European (decembrie 1996) aspectul bancnotelor euro. La Amsterdam a fost solutionat cadrul legal al euro si acesta presupune: “inlocuirea ECU cu euro la o rata de 1/1 la inceputul etapei a treia; continuitatea contractelor prin neafectarea conditiilor si termenelor acestora prin introducerea monedei unice; stabilirea unor reguli tehnice cu privire la ratele de schimb ale monedelor nationale in euro; definirea statutului legal in euro si al monedelor nationale in perioada de tranzitie. Euro a avut parte de o aparitie partiala la 1 ianuarie 1999, insa monedele si bancnotele euro au aparut abia la 1 ianuarie 2002.

La 1 ianuarie 2002, banconotele si monedele divizionare euro au fost puse in circulatie sub controlul si supravegherea Bancii Centrale Europene. In fiecare stat, banca centrala nationala a avut datoria de a produce bancnote pentru a acoperi necesarul national. Banca Centrala Europeana s-a ocupat de supravegherea calitatii si cantitatii de bancnote euro, a colaborat cu bancile centrale nationale si si-a dat acordul pentru satisfacerea cerintelor. Pentru 1 ianuarie 2002 au fost pregatite 10 miliarde de bancnote euro care sa intre in circulatie pentru a inlocui monedele nationale, iar suma de 4,89 miliarde a reprezentat o alta cantitate menita sa acopere scopul logistic.

Monedele divizionare au atins suma de 20674,5 milioane euro la 1 ianuarie 2002.

Revenind la productia de bancnote, Banca Centrala Europeana a stabilit ca sistemul descentralizat (al productiei pe 2002) este cea mai buna alegere: sistemul descentralizat “permite Eurosistemului sa beneficieze de economiile pe scara in producerea bancnotelor, cu o importanta particulara in cazul denominarilor mari care necesita volum redus si costuri mai mari.”

Consiliul Guvernatorilor din cadrul Bancii Centrale Europene a luat masuri pentru monitorizarea contrafacerilor, a creeat un sistem centralizat ce aduna date de la fiecare membru al Uniunii Europene. Datele statistice pentru anul 2002 au inregistrat 167.118 contrafaceri, cele mai semnificative cifre avandu-le bancnotele de 50e cu procentajul de 81,4%, 20e cu 8,9% si cea de 100e cu 6,2%.

Incepand cu 1 ianuarie 2002, europenii au folosit efectiv noile bancnote si monede divizionare. In ideea castigarii increderii, s-au depus eforturi pentru grabirea procesului de preschimbare si rezultatele au aparut (jumatate din tranzactii s-a efectuat in euro, abia dupa 7 zile). “Rata de preschimbare (EPR – EURO PROGRESS RATIO) era de 65% in 24 ianuarie 2002 si de 85,2% in 26 februarie 2002”.

Dupa 1 martie 2002, euro a fost singura moneda legala ce se putea utiliza pentru efectuarea platilor in zona euro. In anul 2002 volumul bancnotelor aflate in circulatie a variat intre 7159 milioane in luna aprilie, si 8402 milioane in luna decembrie. Valoarea totala a bancnotelor aflate in circulatie, in acest an 2002, a fost de 3,506 miliarde euro.

Pentru anul 2003, Banca Centrala Europeana a aprobat volumul emisiunii de moneda: 3990 milioane euro (BCE – “Raport lunar – decembrie 2002”).
Daca e sa luam in considerare aspectele tehnice si operationale, moneda unica a fost un succes. S-au dovedit: eficienta operationala, securitatea Eurosistemului, aplicarea sistemului de plati TARGET, o buna colaborare a Bancii Centrale Europene cu bancile centrale nationale.

Firmele si companiile din zona monetara europeana trebuie sa respecte noile reglementari din legislatie. Statele aveau drepturi asupra propriilor monede nationale si puteau sa isi stabileasca legislatia in domeniu fara a afecta alti membri. Dreptul monetar are puterea asupra monedei si asupra valorii acesteia. Atentia trebuie indreptata si asupra cursului de schimb deoarece el asigura legatura intre moneda nationala si cea europeana si isi va pastra importanta pana la finalizarea procesului de integrare monetara. Euro a devenit moneda statelor din zona cu acelasi nume (zona euro), iar dreptul monetar este aplicat tuturor acestor state. Prin Tratatul Uniunii Europene, statele si-au dat acordul pentru moneda euro si caracterul ei comunitar. Suveranitatea statelor nationale pierde teren in fata interesului european.

Contractele existente raman valabile, conditiile si termenele prevazute de asemenea, modificarea aplicandu-se la monedele cu care au fost incheiate contractele. Indiferent de tipul contractului (financiar, comercial, de munca etc.), continuitatea contractelor este obligatorie si trebuie respectata. S-a prevazut inclusiv inlocuirea ECU cu euro, prin raport 1/1, asigurand continuitatea contractelor denominate in vechea moneda ECU.

Odata cu schimbarea monetara, termenii contractelor nu pot fi inlocuiti sau modificati sub motivul preschimbarii monedelor, nu se poate interveni asupra nivelului dobanzii nominale prevazute in contract, deci continuitatea se aplica si ratelor dobanzilor fixe si variabile.

Pentru perioada de tranzitie, in domeniul juridic a fost introdus si euro alaturi de monedele nationale, luandu-se in considerare cursul de schimb, “monedele nationale au fost considerate temporar subdiviziuni ale euro”.

“Denominarea unui contract incheiat inainte de 1 ianuarie 1999 a ramas neschimbata in ceea ce priveste referirea la o moneda nationala inlocuita. Obligatia debitorului de a schimba suma stipulata in contract se stingea in euro, intr-o valoare echivalenta rezultata din conversia monedei nationale in euro la cursul fixat la data de 1 ianuarie 1999. in perioada de tranzitie, agentii economici erau liberi de a utiliza euro, dar nu erau obligati la aceasta actiune, pe baza principilui “nici o obligatie, nici o restrictie”.”
In urma perioadei de tranzitie, monedele nationale isi incheie puterea de circulatie si valoarea, sumele au fost convertite la moneda europeana. Euro a reprezentat o reusita europeana si a contribuit la consolidarea increderii in politica Bancii Centrale Europene, in Eurosistem ca intreg (BCE si bancile centrale nationale). Stabilitatea este termenul central al politicii monetare, ea trebuie sa se resimta in nivelul preturilor, in HICP. Feed-back-ul a capatat importanta, astfel ca increderii populatiilor in institutii si politici i se raspunde cu promisiunea ca activitatile si ambitiile eurosistemului vor fi comunicate publicului (principiul transparentei).

Referinte:
-André Marchal, L’integration territoriale, Presses Universitaires de France, Paris, 1965, p.7;
-Vasile C. Nechita, Integrarea Europeana, Editura desteptarea, Bacău, 1997, p.73;
-Ramona Toma, Euro, moneda unică: între naţional şi internaţional, Editura Continent, Bucureşti, 2004, p.15, p.36, p.43, p.51, p.52, p.53, p.57, p.79, p.91, p.92, p. 93, p.95-97, p.104-105, p.107-110, p.112-224;
-Maria Bârsan, Integrare Economica Europeana, Vol. I, Introducere în teorie şi practică, Carpatica, Cluj-Napoca, 1995, p.15, p. 77-79, p.85, p.179;
-Păun Roxana-Daniela, Uniunea economică si monetară: istoric, perspective, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p.38, p.76, p.90-91, p. 102, p.103;
-Brociner Andrew, Europa Monetară-SME, UEM, moneda unică, Institutul European Iaşi, 1999, p.8-10, p.33;
-Gabriela Carmen Paşcariu, Integrare Economică Europeană, 2005, Iaşi, Editura Universităţii: “Alexandru Ioan Cuza”, p.36, p.37, p. 52, p.66, p.69-70;
-Cerna S., Unificarea monetară in Europa, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p.26;
-Liviu C. Andrei, Euro, Ed. Economică,Bucureşti, 2003, p.23, p. 25, p. 64, p.65, p.219;
-Euro, publicatie editata de banca Nationala a Romaniei, Asociatia Romana a Bancilor si Ziarul Financiar, 2002; Oana Berceanu, Integrare monetara europeana, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2006, p.60, p.71, p.76-77;
-Chabot, C.N., Euro- moneda europeana, Ed. Teora, Bucuresti, 2000, p.14, p.20-22, p.54-57, p.60;
-Christian de Boissieu, “Avantages de l’Union économique et monetaire” Revue d’économie politique, nr.1, 1991, p.153-166;
-Philippe Narassiguine, L’Unification monétaire européenne, Ed. Economica, Paris, 1993, p.53;
-Popescu, C., Ciucur, D., Popescu, I. – “tranzitia la economia umana”, Ed. Economica, Bucuresti, 1996, p.286;
-BCE, Comisia Europeana, bancile centrale nationale, mici modificari personale, Oana Berceanu, Integrare monetara europeana, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2006, p.216, p. 46, p.49, p.149;
-Academia Kiritescu, C.C. – “Idei contemporane in actiune”, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1997, p.51;
-I. Iganat, S. Pralea, “Economie mondiala”, Ed. Sympozion, Iasi, 1994, p.156-159;
-The Economist, 2 ianuarie 1999; Ramona Toma, Euro, moneda unica: intre national si international, Editura Continent, Bucuresti, 2004, p.93;
-Alina Badulescu, Noua Europa si moneda sa: euro, Ed. Universitatii din Oradea, Oradea, 2000, p.50, p.69-77, p.90, p.95, p.96, p.97;
-Daianu, D., “Stabilizarea si politica cursului de schimb in Romania”, Ed. Oeconomica, nr.2, 1996, p.55;
-European Central Bank, The Single Monetary Policy in Stage Three. General Documentation on ESCB Monetary Policy Instruments and Procedures, September 1998, site http://www.ecb.int;
-Generale de Banque, Raport 1996, Badulescu, p.34;
-Alain Samuelson, op. cit., p.143, Economie monetaire internationale, PUF, 1976;
-Comisia Europeana(1997). Economia Europeana, supliment A(no.3/4 martie/aprilie); Eurostat(1997), Statistici pe scurt – Economie si finante
Ultima coloana: situatia tarilor Uniunii Europene fata de criteriile de convergenta in perioada 1995-1997; Ramona Toma, Euro, moneda unica: intre national si international, Editura Continent, Bucuresti, 2004, p.88-89, Sursa: Institutul Monetar European – “Raport de convergenta”, (1995-1997), EUROSTAT;
-D, Begg, F.Giavazzy, C.Wyplosz (1997, tab. 1, p.15);
-SWIFT, Society for Worldwide Interbank Financial Telecomunication, a fost creata in 1973, este o asociatie privata, non-profit, la ea participa 239 de banci ce apartin unui numar de 15 tari din intreaga lume. In 1977 sistemul este pus in practica, s-a dezvoltat cu rapiditate, iar numarul de banci si institutii financiare crescuse la 518 ( facand parte din 18 tari). SWIFT este o retea de transfer si se ocupa cu acceptarea, validarea, stocarea si livrarea mesajelor. Exemple de mesaje: “transferuri comerciale, transferuri bancare, confirmari FOREX, confirmari de debit/credit, extrase de cont, incasso-uri, acreditive, cecuri de calatorie”. Acest sistem ofera “viteza de transmitere foarte mare (circa 30 de secunde); costuri reduse (comparativ cu alte sisteme – telex) circa 0,31 EUR/mesaj; securitatea transmiterii (pana acum nu au fost inregistrate intrari frauduloase in sistem); standardizarea formatelor mesajelor (fapt ce duce la imbunatatirea procesului de automatizare); gama larga de mesaje adaptate tuturor tipurilor de tranzactii bancare internationale; raspandire, pe tot globul, folosire 24 ore/ zi, 7 zile pe saptamana; posibilitatea regasirii mesajelor (stocarea); rapoarte privind statutul mesajelor; controlul transmiterii corecte a mesajelor.” SWIFT are ca suport o retea globala de telecomunicatii cu trei centre de procesare, doua in Europa (Bruxelles si Amsterdam) si unul in Statele Unite ale Americii (Cull Pepper). Sistemul s-a dovedit a fi eficient, sigur si econom, iar statele Europei Occidentale sunt principalele utilizatoare a acestor servicii. Sursa: Alina Badulescu, Dan Badulescu, Noua Europa si moneda sa: euro, Ed, Universitatii din Oradea, 2002, p.66-67, Basno, C., Dardac, N., Operatiuni bancare, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996, p.206-208;
-Basno, C., Dardac, N., Operatiuni bancare, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996, p.207;
-BCE- “The Introduction of Euro Bancnotes and Coins”, April 2001; BCE- “Annual report 2002”, April 2003; toma p.126;
-Tabel SEBC, Cezar Basno, Nicolae Dardac, Integrarea monetar bancara europeana, (Colectia Banci, Bursa, Moneda), Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2001, p.65;

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *